Populaţie: 8.553 locuitori
Suprafaţă: 24,83 kmp
Adresa primăriei: Cajvana, cod 727100
Telefon, fax: 0230/539222
Cajvana, străveche vatră istorică, este situată în centrul judetului Suceava, la 36 km nord-vest de municipiul cu acelasi nume, resedinta judetului, la 38 km nord-est de orasul Gura Humorului, la 30 km sud de municipiul Rădăuti si la 12 km sud-est de cel mai mic oras al judetului, Solca.
Cajvana este o asezare în care principala ocupatie a locuitorilor rămâne agricultura, în ciuda faptului că localitatea a fost ridicată la rangul de oras. De asemenea, aspectul localitătii este unul foarte apropiat de cel al unei asezări rurale. Cajvana nu este racordată la sistemul national de căi ferate. Din structura orasului Cajvana mai face parte satul Codru.
Localitatea este cunoscută în special pentru stejarul multisecular, despre care legenda spune că la umbra sa au poposit însusi domnitorul Moldovei Stefan cel Mare si ostenii săi, probabil în anul 1476.
Cadrul geografic al localitatii, conditiile deosebite de habitat au condus la continuitatea de locuire a acestor meleaguri, din paleolitic pana in prezent, motivanta fiind nu numai continuitatea, dar si densitatea si dinamica de locuire. Aceasta permanenta de locuire este dovedita de izvoarele arheologice si in secolele VII – XII pe cand sub numele de „camp” se infiripa obstea sateasca medievala. Primii stapani ai acestor meleaguri au fost Stoian care primea dania de la Alexandru cel Bun, apoi Vlad Negrul si Sandru Gherman.
In timpul lui Stefan cel Mare meleagurile acestea au facut parte din Ocolul domnesc, iar biserica de pe aceste locuri, unde fusese Popa Matei va fi inchinata de maritul voievod Episcopiei Radautilor in anul 1490.
Prima atestare documentară este datată 3 iulie 1575, când domnul Moldovei, Petru Schiopul hotărăste împărtirea mosiilor fostului portar al Sucevei, prilej cu care Cajvana si satul vecin Hrincesti (astăzi cătunul Codru) revenea uneia din cele 6 fete ale sale – Marica Călugărita la bătrânete. În anul 1615 satul si teritoriile sale sunt cumpărate de Stefan Tomsacare le va face danie Mănăstirii Solca, în a cărei proprietate vor rămâne până la 1785, când domeniile mănăstirii se desfiintează. Până în 1849 va face parte din Fondul Religionar Ortodox al Bucovinei, în acest an câstigându-si autonomia. De atunci si până astăzi a fost o localitate intens locuită, cu populatie foarte numeroasă si în continuă crestere.
