Tradiţia aşează pe valea râului Suceviţa, între dealuri, o biserică din lemn şi o schivnicie de pe la începutul veacului al XVI-lea. Legenda spune ca, mai târziu, pentru răscumpărarea a cine ştie căror păcate, o femeie a adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcţii. Documentar, mănăstirea este atestată la 1586 ca rezultat al iniţiativei mitropolitului Gheorghe Movilă.
Monumentul este în realitate ctitorie comună a familiilor Movileştilor (mari boieri, cărturari şi chiar domnitori ai Moldovei şi Ţ ării Româneşti, sec. XVI-XVII). Construit în stilul arhitecturii moldoveneşti - îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova, edificiul, de mari proporţii, păstrează planul trilobat şi stilul statornicit în epoca lui Ştefan cel Mare, cu pridvorul închis. Notă aparte fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legaţi prin arcuri în acoladă) plasaţi mai târziu pe laturile de sud şi de nord, prin excelenţă "munteneşti".
Ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Ţ ara Românească. Se menţin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră şi ocniţele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta este un patrulater (100x104 m) de ziduri înalte (6 m) şi groase (3 m) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colţ şi unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale vechii case domneşti şi beciuri unde ar fi fost ascunsă o fabuloasă avere (Ion Neculce).
După venirea pe tronul Moldovei (1595), Ieremia Movilă adaugă bisericii două pridvoraşe, amplasate la intrare, zidurile şi turnurile de incintă, care conferă mănăstirii înfăţişare de cetate medievală, o casă domnească, ale cărei ruine se mai văd şi astăzi pe latura de nord, precum şi chilii pentru călugări. Tot în timpul domniei lui Ieremia Movilă se pictează biserica în interior şi exterior. Având hramul "Învierea Domnului", biserica este construită în stilul arhitecturii moldoveneşti - îmbinare de elemente de artă bizantină şi gotică, la care se adaugă şi elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova. În camera mormintelor îşi dorm somnul de veci fraţii voievozi Ieremia şi Simion Movilă ale căror lespezi funerare din marmură de Ruşchiţa sunt, în tradiţia inaugurată de Ştefan cel Mare, valoroase obiecte de artă medievală românească. Iconostasul Mănăstirii Suceviţa este sculptat în lemn de tisa, în stil baroc-rococo şi datează din anul 1801.
Pictura interioară este repartizată pe toată suprafaţa disponibilă conform schemelor tradiţionale, îmbogăţită însă prin subiecte mai puţin obişnuite în Moldova, dar familiare pentru Muntenia (Cortul Mărturiei, în altar). Naosul cuprinde un mozaic miniatural de întâmplări din Viaţa lui Iisus, trei imagini ale Genezei unde natura, peisajul, ies în prim plan (sunt tratate cu generozitate şi semnificativ, zugravii plasând fără sfială în ambianţa persano-mediteraneeană maci, garofiţe şi viţă de vie), Tabloul votiv bogat în personaje. Unică în pictura noastră este iconografia ocniţei (Viaţa lui Moise), tot miniaturizată, unde apar şi căţei, purcei, ba chiar evrei cu căciuli ţuguiate, elemente laice de sorginte locală, în timp ce Maica Domnului (pe boltă) are flori în nimb şi este încorporată unui peisaj montan. Alte sute de scene descriu, în pronaos, Viaţa Sfântului Gheorghe, Calendarul, Sinoadele, imagini din Viaţa Sfântului Nicolae ce se desfăşoară în ambianţă marină. Pridvorul întâmpină, ca de obicei, cu Judecata de Apoi şi o foarte pământeană relatare istorică: Întâmpinarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou la curtea lui Alexandru cel Bun. Suceviţa, ultima biserică din Bucovina zugrăvită pe faţade (1596), monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din ţară, este un "testament al artei vechi moldoveneşti" (Paul Henry). Tradiţia şi inovaţia se împletesc original şi pitoresc într-o desfăşurare multicromă dominată de verdele cu "intensitatea smaraldului şi vigoarea ierbii proaspete după ploaie".
Zugravii, fraţii moldoveni Sofronie şi Ion, s-au dovedit buni cunoscători ai rânduielilor iconografice, dar şi ai arhitecturii italiene (Imnul acatist, la sud) sau ruseşti (Pocrovul, între ferestrele gotice). Scenele şi personajele din Arborele lui Iesei (peretele de sud) apar cel puţin la fel de importante ca peisajul (element de prim plan la Moldoviţa şi Voroneţ), iar cele şapte registre pe orizontală ale Rugăciunii tuturor sfinţilor (Cinul) de pe abside, impune prin puterea de sugestie şi colorit. Revelatoare şi definitorie pentru Suceviţa rămâne însă Scara lui Ioan Climax (la nord), cea mai vastă interpretare iconografică românească a credinţei într-o primă judecată imediat după moarte şi una din cele mai valoroase compoziţii ale picturii medievale româneşti. Aici, Vămile văzduhului nu mai dau nici o şansă păcătoşilor. Peretele de vest nu are pictură. Se spune că zugravul care lucra în paralel pentru Movileşi şi la Mănăstirea Teodoreni (Burdujeni) a căzut de pe schela Suceviţei şi a murit (semn rău...).
Programul iconografic al picturii interioare şi exterioare respectă tradiţia constituită în epoca lui Petru Rareş (prima jumătate a sec. al XVI-lea), dar introduce teme noi, cu caracter teologico-dogmatic, cum este scena din conca naosului reprezentând imnul liturgic "Unul născut…" şi alte reprezentări ale Sfintei Treimi. O trăsătura caracteristică a picturii de la Suceviţa este înclinaţia spre naraţiune, configurând cicluri complete din vieţile unor sfinţi (Sf.Pahomie, Sf.Ioan cel Nou de la Suceava, Sf.Ierarh Nicolae, Sf.Mucenic Gheorghe, Viaţa lui Moise, etc...), prezentate cu scop educativ. Ştiinţa şi maiestria pictorilor se descifrează mai ales în abordarea perspectivelor studiate, a populării fundalurilor cu peisaje sau arhitecturi specifice spaţiului artistic postbizantin din această zonă a Europei. Tabloul votiv înfăţişând familia lui Ieremia Movilă, se desfăşoară în partea stângă a uşii naosului, în partea opusă aflându-se al doilea tablou votiv reprezentând pe mitropolitul Gheorghe Movilă, iniţiatorul construirii bisericii, şi pe tatăl fraţilor Movilă, Ioan Movilă (fost logofăt, călugărit la bătrâneţe cu numele de Ioanichie). Mănăstirea Suceviţa este singura din grupul bisericilor cu pictură exterioară din Bucovina care îşi păstrează latura de nord. Aici este reprezentată scena "Scara virtuţilor", cea mai impresionantă prin amploarea şi contrastul dintre ordinea îngerilor şi haosul iadului. Este redată lupta dintre bine şi rău, încercarea omului de a păşi spre perfecţiune pentru a-şi redobândi chipul pierdut prin căderea în păcat. Pe pereţii celor trei abside, în şapte registre, este redată "Rugăciunea tuturor sfinţilor", temă unică în lumea creştin-ortodoxă, creaţie a şcolii de pictură din Moldova. Faţada sudică este decorată cu "Arborele lui Iesei", având la bază filosofii antici, "Acatistul Maicii Domnului", "Rugul în flăcări" şi "Acoperământul Maicii Domnului".
Pictura murală de la Mănăstirea Suceviţa, considerată de cercetătorul de artă francez Paul Henry drept "testamentul artei moldoveneşti", încheie epoca de mari creaţii care a fost secolul al XVI-lea, ale cărei monumente cu pictură exterioară de la Humor, Moldoviţa, Arbore şi Voroneţ constituie capodopere ale artei universale. Muzeul mănăstirii este în posesia uneia dintre cele mai bogate şi mai preţioase colecţii de artă medievală din Moldova: acoperămintele de morminte ale domnitorilor Ieremia (1606) şi Simion Movilă (1609), capodopere ale broderiei, totodată printre cele mai reuşite portrete laice din epocă: epitaful cu 10000 de mărgăritare (1597), caseta de argint cu părul doamnei Elisabeta, soţia lui Ieremia Movilă (vezi N. Iorga - Doamna lui Ieremia, C. Gane - Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe). Remarcabile sunt şi pietrele tombale din gropniţă ale celor doi Movileşti, cu unele influenţe munteneşti în decoraţia cioplită.
În complexul cultural-artistic de la Mănăstirea Suceviţa, vizitatorul dornic de a cunoaşte arta medievală a sec. al XV-lea şi al XVI-lea găseşte, reunite, arhitectură religioasă, de apărare şi civilă, monastică, pictură, sculptură în lemn şi piatră, broderii, manuscrise miniate şi argintărie. Expusă în actualul muzeu, fosta sală de consiliu situată pe latura de est a incintei, colecţia cuprinde broderii din sec. al XV-lea şi al XVI-lea, din vremea lui Ştefan cel Mare şi Ieremia Movilă, lucrate cu fir de aur, argint, mătase şi perle, portretele lui Ieremia şi Simion Movilă, un epitaf cu perle, tetraevangheliare ferecate în argint aurit, un chivot dăruit de mitropolitul Gheorghe Movilă.
Datorită valorii sale şi a rolului educativ, religios, cultural, Mănăstirea Suceviţa perlă a ortodoxiei româneşti, face parte din patrimoniul universal.
