Mestesug cu o indepartata origine, fieraritul a ocupat un loc distinctive in Bucovina, avand o indelungata si interesanta evolutie, in contextual mestesugurilor satesti si urbane. Cercetarile arheologice au scos la iveala numeroase marturii privind practicarea fieraritului in spatial bucovinean. Armele si uneltele de bronz sau de fier apartinand epocilor fierului si bronzului sau secolelor VI-VII, piesele de ornament pentru harnasament, fiare de plug, coase, seceri, harlete, carlige, cantare, scoabe, sfredere din epoca feudala, precum si cuptoarele de redus minereul, la care se adauga bogatul inventar al uneltelor de fierarie din colectiile muzeelor etnografiec sucevene, atesta prelucrarea metalelor pe aceste locuri, uneori cu mult inainte de atestarile documentare.

Izvoarele documentare medievale amintesc de mesterii fierari, potcovari, caldarari, armurieri, specificand astfel specializarea ce a avut loc in cadrul mestesugului fieraritului.

Ca tehnica de lucru se folosea prelucrarea fierului la cald prin incalzire la rosu-alb si apoi modelarea prin lovire cu ciocanul, taiere, perforare, incovoiere, folosindu-se o mare gama de unelte specifice: dalti de diferite marimi si intrebuintari, clesti, bolturi, sfredere, filiere.

Fierarii aveau cunostinte practice legate de modul de calire a metalului cu uleiuri minerale sau apa amestecata cu lut galben, stiind procedeul tehnologic pentru fiecare categorie de unelte gospodaresti.

Fieraritul, ca mestesug cu o arie complexa de deservire, a stat la baza dezvoltarii altor mestesuguri, furnizand unelte si chiar instalatiile necesare. Potcoavele de pe traditii.ro au fost alese in asa fel incat sa reprezinte si muntele si sesul si au fost suportul pentru frumusetea florilor, ierbii si cerului. De asemenea urmele focului ce transforma metalul (ne referim aici la toate tipurile de metal) pot fi regasite in oamenii de arama si in sticlele cu arama argintata.